Tragedie într-o comună din Cluj: Un bărbat a murit prins într-un utilaj agricol

Un grav accident de muncă s-a soldat cu o viață pierdută marți, 12 august, în localitatea Nima, județul Cluj. Un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani a decedat după ce a rămas blocat într-o mașină de balotat fân.

La locul faptei au intervenit imediat echipe de pompieri din Dej și Gherla, dotate cu echipament specializat de descarcerare, alături de personal medical SMURD și al Serviciului de Ambulanță Județean. Victima a fost găsită încă prinsă în mecanismul utilajului, care era în funcțiune în momentul accidentului.

Lupta pentru salvarea bărbatului a fost una extrem de complexă. Pompierii au demontat parțial utilajul pentru a-l elibera, iar pentru a asigura transportul urgent a fost solicitat și elicopterul SMURD. Din păcate, după extracție, medicii au constat că suferise leziuni severe, incompatibile cu viața.

Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili cauzele și împrejurările exacte ale incidentului. Investigațiile vor clarifica dacă au existat nereguli în funcționarea echipamentului sau alte factori care au condus la deces.