Tensiuni imobiliare în Grecia: Românii și bulgarii, acuzați că au scumpit proprietățile din Halkidiki

Autoritățile imobiliare din Grecia au sesizat o problemă semnificativă legată de achizițiile masive de proprietăți de către cetățeni români și bulgari în zonele de coastă, în special în peninsula Halkidiki. Acest fenomen a condus la o creștere rapidă a prețurilor, făcând locuințele de vacanță inaccesibile pentru mulți localnici.

Potrivit unor rapoarte, tranzacțiile se desfășoară adesea pe canale informale, fără implicarea firmelor grecești și fără plata impozitelor aferente. Multe dintre proprietăți sunt închiriate pe platforme online din Bulgaria sau România, într-un fel de „Airbank neoficial”, care scapă controlului fiscal.

După aderarea la Schengen, numărul achizițiilor efectuate de români și bulgari a crescut substanțial. În Halkidiki, prețurile au atins niveluri record, depășind 5.000–6.000 de euro pe metru pătrat, chiar și pentru locuințe fără vedere la mare. Pentru comparație, anul trecut acestea se situau în jur de 3.500–4.000 de euro.

Salonicul rămâne o alternativă mai accesibilă, cu apartamente mici vândute la prețuri de până în 90.000 de euro. Totuși, tendința de creștere accelerată de pe litoral îngrijorează atât autoritățile, cât și potențialii cumpărători greci.

Statisticile oficiale indică peste 3.000 de bulgari care dețin proprietăți în Grecia, dar se estimează că numărul real este mult mai mare. Doar în ultimii doi ani, achizițiile au crescut cu aproape 50%, iar se preconizează că această tendință se va menține.