Tulburări majore au marcat finalul Turului Spaniei, Vuelta, după ce mai multe proteste anti-Israel au forțat anularea etapei decisive de la Madrid și scurtarea a altor etape. Evenimentele au generat reacții dure din partea Uniunii Cicliste Internaționale (UCI), care a criticat poziția oficială a guvernului spaniol.
Într-un comunicat dur, UCI și-a exprimat „dezaprobarea totală” față de incidentele care au pus în pericol siguranța sportivilor. Demonstranți au pătruns pe traseu, au aruncat cu lichide și au provocat căderi, unii cicliști fiind nevoiți să abandoneze competiția. Organizatorii au reacționat prompt, dar măsurile au fost insuficiente în fața amplorii protestelor.
UCI a subliniat că sprijinul acordat de premierul Pedro Sánchez protestatarilor este „în contradicție cu valorile olimpice”. Forul internațional a pus la îndoială capacitatea Spaniei de a asigura desfășurarea în condiții de siguranță a unor evenimente sportive majore. „Sportul nu trebuie instrumentat în scopuri politice”, a mai adăugat UCI.
Javier Guillen, directorul general al Turului Spaniei, a condamat ferm incidentele, descriindu-le drept „absolut inacceptabile”. Câștigătorul competiției, danezul Jonas Vingegaard, și-a exprimat dezamăgirea, recunoscând dreptul la protest, dar respingând orice formă care periclitează desfășurarea cursei.
În timp ce Turul se încheia haotic, premierul Sánchez, într-un discurs la Málaga, și-a exprimat admirația pentru „cetățenii care se mobilizează pentru cauze juste, precum Palestina”. El a reiterat, de asemenea, cererea de suspendare a Israelului din competițiile sportive internaționale până la încetarea ostilităților din Gaza.