În anul 2023, peste 1,76 milioane de tineri din afara granițelor Uniunii Europene au ales să studieze în instituțiile de învățământ superior ale statelor membre, reprezentând 8,4% din totalul studenților din UE, conform datelor Eurostat.
Luxemburg se remarcă prin cea mai mare proporție de studenți internaționali, unde aceștia constituie 52,3% din total. Urmatoarele în top sunt Malta (29,6%) și Cipru (22,3%). În cealaltă parte a clasamentului, Grecia, Croația și Spania înregistrează cele mai scăzute ponderi, fiecare cu sub 5%.
România se situează deasupra unor state precum Spania, Italia sau Polonia din punct de vedere al numărului de studenți străini, însă este depășită de vecinii săi: Bulgaria, Slovacia și Ungaria.
În ceea ce privește numerele absolute, Germania găzduiește cel mai mare contingent – 423.200 de studenți străini, urmată de Franța (276.200) și Țările de Jos (169.500).
Studiile de masterat atrag cei mai mulți studenți internaționali în țări precum Bulgaria, Letonia, Lituania, Țările de Jos și România, în timp ce în majoritatea celorlalte state membre, programele doctorale sunt cele mai populare în rândul non-cetățenilor UE.