În anul 2023, peste 1,76 milioane de tineri din afara granițelor Uniunii Europene au ales să studieze în instituțiile de învățământ superior ale statelor membre, reprezentând 8,4% din totalul studenților UE, conform datelor Eurostat.
Luxemburg se remarcă prin cea mai mare proporție de studenți internaționali, unde mai mult de jumătate (52,3%) din totalul studenților provin din alte țări. Urmatoarele în top sunt Malta (29,6%) și Cipru (22,3%).
În cealaltă parte a clasamentului se află Grecia (3%), Croația (3,7%) și Spania (4,3%). România, deși are o pondere relativ mică a studenților străini, se situează mai bine decât țări precum Spania, Italia sau Polonia, însă este depășită de vecinii săi – Bulgaria, Slovacia și Ungaria.
În ceea ce privește numărul absolut de studenți străini, Germania deține primul loc cu 423.200 de studenți, adică 24% din totalul UE. Franța (276.200) și Țările de Jos (169.500) completează podiumul.
Studiile doctorale atrag cei mai mulți studenți internaționali în 19 state membre, dar în țări precum Bulgaria, Letonia, Lituania, Țările de Jos și România, programele de masterat sunt cele mai populare în rândul studenților străini.