SUA susține dreptul Israelului de a ocupa Fâșia Gaza în întregime

Statele Unite și-au exprimat sprijinul pentru decizia Israelului de a prelua controlul total asupra Fâșiei Gaza, într-o ședință de urgență a Consiliului de Securitate al ONU. Potrivit unei declarații oficiale, Washington consideră că Tel Aviv are dreptul de a lua măsurile necesare pentru a-și asigura securitatea și a elimina amenințarea reprezentată de Hamas.

Reprezentanta americană a criticat și reuniunea convocată de statele europene membre ale Consiliului, pe care a numit-o contraproductivă. Ea a susținut că decizia Israelului de a extinde operațiunile militare a fost luată ca răspuns la atacurile grupării palestiniene și nu în mod nejustificat.

De asemenea, oficiala a respins categoric acuzațiile privind un posibil genocid în Fâșia Gaza, etichetându-le drept false. În același timp, premierul israelian a reiterat obiectivele militare ale țării sale, precum dezarmarea Hamas, eliberarea ostaticilor și demilitarizarea zonei. El a afirmat că majoritatea teritoriului este deja sub controlul forțelor israeliene și că operațiunile vor continua până la finalizarea obiectivelor stabilite.