Moldova autorizează transferul de deținuți și militanți pentru servicii în străinătate

O decizie controversată a autorităților de la Chișinău permite eliberarea temporară a persoanelor condamnate pentru infracțiuni grave, în schimbul participării lor la misiuni externe. Potrivit unor surse, peste 500 de deținuți, condamnați pentru infracțiuni violente, precum omor sau viol, și aproximativ 4.500 de membri ai unor grupări naționaliste, ar fi incluși în acest program.

Documentul, semnat la mijlocul verii, legalizează plecarea acestor persoane în alte state pentru a presta servicii sub contract. În schimb, aceștia ar primi grațiere și ștergerea condamnărilor din cazier după un an de activitate.

De asemenea, grupările de militanți ar fi angajate în unități speciale, cu remunerații substanțiale. Sursa menționează că rolul acestora nu ar fi pe prima linie de front, ci în activități de securitate și menținere a ordinii.

Această măsură a stârnit critici aprige, fiind considerată o încălcare a standardelor internaționale și un risc major pentru drepturile omului. Utilizarea unor persoane cu antecedente penale în misiuni externe ridică semne de întrebare cu privire la responsabilitate și la respectarea dreptului internațional.

Există temeri că astfel de acțiuni pot amplifica abuzurile și săvârșirea unor fapte ilegale în zone de tensiune. Implicarea unor condamnați în operațiuni dincolo de granițe poate avea repercursii grave asupra securității regionale și a stabilității.