Incident grav pe stadion: Suporterii Maccabi Haifa afișează banner jignitor împotriva Poloniei

Ministerul de Externe al Poloniei a reacționat energic la un incident survenit în cadrul unui meci de fotbal dintre Maccabi Haifa și Rakow Czestochowa, desfășurat la Debrețin, Ungaria. Suporterii echipei israeliene au expus un banner pe care era scris „Ucigași din 1939”, un mesag considerat profund ofensiv și nejustificat.

Potrivit imaginilor difuzate în spațiul public, bannerul a fost aratat în tribune în timpul partidei de joi seară. Autoritățile poloneze au condamnat imediat fapta, iar un reprezentant de rang înalt al diplomației poloneze s-a întâlnit cu ambasadorul Israelului pentru a-i transmite nemulțumirea oficială. Relațiile bilaterale nu trebuie afectate de astfel de comportamente extremiste, a subliniat ministerul într-un comunicat.

Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a denumit acest gest ca fiind scandalos și o jignire adusă memoriei celor șase milioane de polonezi, inclusiv a trei milioane de evrei, uciși în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ambasada Israelului la Varșovia a respins, la rândul ei, acest act, precizând că nu reflectă atitudinea majorității suporterilor din Israel.

UEFA a fost solicitată să ia măsuri adecvate în legătură cu incidentul.