În perioada 21–24 august, Galați devine centrul mondial al tradițiilor populare, găzduind cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Doina Covurluiului”. Evenimentul, organizat de Consiliul Județean Galați prin intermediul Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, aduce pe scenă ansambluri din 11 țări, precum Turcia, Franța, Italia, Grecia, Mexic, Indonezia, Congo și altele.
Spectacolele vor avea loc zilnic, de la ora 19:00, în incinta Complexului Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță”, situat în Grădina Botanică. Pe lângă formațiile de folclor, vor concerta și artiști de top ai scenei românești, printre care Andra, Irina Rimes, Damian Drăghici & Brothers și Zdob și Zdub.
„Vă așteptăm să vibrăm împreună la cel mai mare spectacol folcloric al verii. Acest festival este o punte între popoare, o celebrare a diversității culturale și a prieteniei”, a declarat un reprezentant al autorităților locale.
Accesul la toate concertelor este gratuit. De-asemenea, în cadrul festivalului va funcționa și un Târg al Meșterilor Populari, unde aproximativ 50 de artizani din Galați și din alte zone ale țăriși vor-și prezenta creațiile.
Evenimentul promite să transformă municipiul într-un adevărat focar de energie, culoare și autenticitate culturală.