Fost premier sud-coreean, reclamat de justiție pentru implicare în decretarea legii marțiale

Un mandat de arestare a fost emis împotriva fostului prim-ministru al Coreei de Sud, Han Duck-soo, acuzat de complicitate în declanșarea stării de urgență și de înșelăciune în fața instanței. Informația a fost confirmată de surse judiciare.

Instanța va analiza în curând legalitatea mandatului, care vizează reținerea preventivă a fostului demnitar, în vârstă de 76 de ani. Dacă acesta va fi validat, va reprezenta un moment istoric pentru Coreea de Sud, devenind primul caz în care atât un fost președinte, cât și un fost premier sunt trimiși în detenție în același dosar.

Conform acuzațiilor, Han Duck-soo ar fi sprijinit eforturile președintelui de atunci, Yoon Suk Yeol, de a institui legea marțială, iar mai apoi ar fi furnizat declarații false justiției. Printre capetele de acuzare se numără și falsificarea de documente oficiale și distrugerea de acte publice.

Criza politică a izbucnit la începutul lunii decembrie 2024, când președintele a ordonat intervenția forțelor militare în incinta parlamentului, într-o încercare de a împiedica respingerea decretării stării de excepție. Yoon a fost înlăturat din funcție în aprilie și a petrecut deja o perioadă în arest, înainte de a fi eliberat din motive procedurale. Ulterior, a fost repus în detenție și acuzat oficial de abuz de putere.

Han Duck-soo, care a preluat interimatul după destituirea lui Yoon, era considerat un potențial candidat al aripei conservatoare la viitoarele alegeri. Însă demisia sa din funcția de prim-ministru, anunțată în luna mai, a fost urmată de excluderea din cursa electorală de căpartidul pe care l-a reprezentat.

Soția fostului președinte, Kim Keon Hee, se află de asemenea sub acuzare, fiind arestată anterior în dosarul privind manipularea pieței financiare.