În inima strâmtorii Bering, două insule stau ca niște sentinele tăcute, despărțite doar de 3,8 kilometri de apă și gheață. Mică Diomede aparține Statelor Unite, iar Marele Diomede este parte a Rusiei. Deși geografic apropiate, ele sunt separate nu doar de granițe naționale, ci și de Linia Internațională a Datei, ceea ce face ca una să fie cu o zi în urma celeilalte — un fapt care le-a adăpătat porecla de „Insulele Ieri și Mâine”.
Istoria acestor insule vulcanice este una profund legată de popoarele indigene iñupiat și yupik, care, timp de secole, s-au deplasat liber între ele pentru comerț, vânătoare și întâlniri de familie. Până în 1948, comunitățile de pe ambele insule trăiau ca un singur popor, până când izbucnirea Războiului Rece a dus la închiderea graniței și relocarea forțată a locuitorilor de pe Marele Diomede în Siberia. Astfel s-a născut așa-numita „Cortină de Gheață”.
Astăzi, pe Mică Diomede trăiesc aproximativ 80 de persoane, în majoritate iñupiați, care mențin tradiții vechi de vânătoare și pescuit. Ei au rămas în strânsă legătură simbolică cu rudele de dincolo de graniță, pe care uneori le văd cu binoclul, dar pe care nu le pot vizita. Pe Marele Diomede nu mai există decât un post de pază rus.
O scurtă perioadă de degel diplomatic, la sfârșitul anilor ’80, a readus speranța reîntregirii. Zboruri simbolice și expediții comune au facilitat schimburi culturale și sportive între Alaska și regiunile estice ale Rusiei. Dar aceste inițiative s-au estompat odată cu reîncărcarea tensiunilor geopolitice din ultimii ani.
Cu toate acestea, pe pereții școlii din Mică Diomede există încă o pictură murală ce ilustrează două mâini întinse peste ape, acompaniate de cuvântul „prieten” scris atât în engleză, cât și în rusă. Este o amintire discretă a unei legături umane care a supraviețuit diviziunilor politice — o mărturie a faptului că, uneori, istoria și geografia pot unea ce frontierele aparent despart.
