Comunitățile antice din China și Asia de Sud-Est au dezvoltat tehnici sofisticate de conservare a trupurilor prin expunerea acestora la fum, cu mult înainte de apariția practicilor egiptene. Conform unui studiu recent, aceste ritualuri datează de peste 10.000 de ani, fiind considerate printre cele mai vechi metode cunoscute de mumificare.
Spre deosebire de mumifiile egiptene, care au aproximativ 4500 de ani, sau de cele din Chile, conservate în condiții naturale de uscăciune, rămășițele descoperite în regiuni tropicale umede din Asia au necesitat tehnici artificiale. Cercetătorii au analizat schelete găsite în mai multe țări, printre care Vietnam, Filipine, Thailanda și Indonezia, observând urme de afumare, dar fără semne de incinerare.
Studiul a demonstrat că oasele nu au fost supuse unor temperaturi extreme, ceea ce indică faptul că procesul avea ca scop conservarea, nu arderea. Tehnica implica probabil legarea strânsă a corpului și amplasarea lui deasupra unui foc constant, unele practicându-se și în zilele noastre în comunități din Papua.
Această metodă nu doar că prelungea prezența fizică a defuncților, ci avea și profunde implicații spirituale. Se credea că fumul îi ajuta pe spirite să rătăcească libere pe timp de zi și să se întoarcă în trup noaptea.
Expertul Hsiao-chun Huang de la Universitatea Națională Australiană a menționat că descoperirea a fost surprinzătoare, evidențiind o continuitate culturală remarcabilă de-a lungul mileniilor. „Reflectă o dorință universală de a păstra legătura cu cei plecați”, a adăugat el.
Aceste practici subliniază ingeniozitatea comunităților antice și modul în care ritualurile funerare pot oferi perspective unice asupra credințelor și tehnologiilor din trecut.
