Guvernul danez a anunțat miercuri intenția de a scoate cărțile de sub incidența Taxei pe Valoarea Adăugată, în prezent aplicată la nivelul de 25%. Măsura vine ca răspuns la o scădere alarmantă a competențelor de lectură în rândul tinerilor.
Potrivit unui studiu internațional recent, aproape un sfert dintre elevii de 15 ani din Danemarca nu ating nivelul minim necesar pentru a înțelege și extrage informații dintr-un text simplu. Această tendință s-a accentuat în ultimul deceniu.
„Trebuie să facem tot posibilul pentru a contracara această criză a lecturii”, a declarat un reprezentant guvernamental, menționând că statul va suporta un venit fiscal nescos de aproximativ 44 de milioane de euro anual.
Danemarca deținea anterior una dintre cele mai mari cote de TVA aplicată cărților din Europa, în timp ce alte state, inclusiv Marea Britanie, aplică deja scutiri totale.
Editorii din țara scandinavă au susținut inițiativa, susținând că, combinată cu investiții suplimentare în bibliotecile publice și școlare, această măsură poate consolida accesul la carte pentru toți cetățenii, indiferent de vârstă.