Curtea de Apel din Atena a aprobat extrădarea oligarhului Vladimir Plahotniuc către Republica Moldova. Decizia finală va fi luată de Ministerul Justiției din Grecia, potrivit unor informații de presă. Ședința a avut loc în absența acuzatului, fiind prezenți doar avocații săi și reprezentanți ai Ambasadei Moldovei.
Plahotniuc, care a fugit din țară în iunie 2019, a fost reținut la aeroportul din Atena pe 22 iulie, în timp ce încerca să plece spre Dubai cu documente false. Alături de el a fost arestat și Constantin Țuțu, fost deputat și sportiv. Amândoi au fost conduși sub pază la penitenciarul Korydallos, în așteptarea deciziei de extrădare.
Acesta este ultimul capitol dintr-un lung dosar juridic. Plahotniuc este cercetat în mai multe cauze penale în Republica Moldova. Recent, a fost acuzat că a efectuat vizite frecvente la Moscova, de asemenea folosind identități false.