În jocul de putere dintre China și Statele Unite, Beijingul deține un atu esențial: controlul asupra pământurilor rare. Aceste minerale, vitale pentru tehnologie, industrie verde și apărare, oferă Chinei o poziție de forță în negocierile comerciale.
Deși aceste resurse nu sunt exclusive Chinei, țara a investit masiv în extracție și procesare, acumulând un cvasi-monopol. Estimările indică că China controlează între 60% și 70% din producția globală și peste 90% din capacitatea de rafinare.
Impactul s-a simțit rapid. Producătorii auto din Europa și America au confruntat întreruperi în lanțurile de aprovizionare, iar industria tehnologică a devenit vulnerabilă. Chiar și sistemele de apărare, cum ar fi avionul F-35, depind de anumite pământuri rare furnizate de China.
Occidentul încearcă să contracareze această dependență. Uniunea Europeană a adoptat legislație pentru diversificarea surselor, iar Statele Unite caută acorduri minerale cu țări din Africa. Totuși, construirea unor lanțuri alternative de aprovizionare necesită timp și investiții masive.
Problema de fond rămâne: piața globală a rămas profund dependentă de China, iar decuplarea nu este posibilă pe termen scurt. Fără o strategie coerentă și fără cooperare transatlantică, Occidentul riscă să rămână vulnerabil în fața presiunilor economice și geopolitice ale Beijingului.
