Austria și Elveția deschise la un summit cu Putin, deși acesta este sub mandat de arestare internațională

Austria și Elveția și-au exprimat disponibilitatea de a găzdui un potențial summit de pace între președinții Rusiei și Ucrainei, în ciuda faptului că Vladimir Putin este sub mandat de arestare emis de Curtea Penală Internațională. Anunțurile oficialilor celor două țări au stârnit discuții privind aplicarea imunității temporare în contextul unor astfel de întâlniri diplomatice.

Conform unor reglementări adoptate anul trecut, autoritățile elvețiene pot acorda imunitate persoanelor vizate de mandate internaționale dacă acestea participă la conferințe de pace, și nu în vizite particulare. Ministrul de externe al Elveției a menționat că această opțiune a fost deja discutată cu partea rusă, însă Moscova a rămas rezervată din cauza poziției Bernei de a aplica sancțiunile europene.

În paralel, Austria și-a reiterat oferta de a organiza negocieri la Viena, invocând experiența capitalei în găzduirea unor organizații internaționale. Cancelarul austriac a precizat că, în cazul în care discuțiile ar avea loc pe teritoriul țării, autoritățile vor consulta Curtea Penală Internațională pentru a clarifica statutul președintelui rus.

Deși ambele state au tradiție neutră și experiență în medierea conflictelor, relațiile cu Rusia s-au răcit semnificativ în ultimii ani. Ultimele tratative directe dintre Rusia și Ucraina au avut loc la Istanbul, unde Turcia, deși membru NATO, a jucat rolul de mediator acceptabil pentru ambele părți.

Decizia de a găzdui sau nu un astfel de summit rămâne sub semnul întrebării, având în vedere complexitatea juridică și politica implicată.