Șase capete umane tăiate au fost găsite marți dimineață pe o șosea care leagă statele Puebla și Tlaxcala, zone considerate până acum relativ liniștite în ceea ce privește violența generată de cartelurile de droguri. Autoritățile locale au confirmat că rămășițele aparțin unor bărbați și au demarat imediat o anchetă pentru a stabili circumstanțele crimei.
La locul faptei a fost găsită o pătură pe care era scris un mesaj de amenințare adresat unor grupări rivale. Textul a fost semnat de o organizație autointitulată „La Barredora” („Măturătorul”), un nume asociat anterior unui cartel mai puțin cunoscut din statul Guerrero. Însă legătura dintre acest grup și crimele din Tlaxcala nu a fost încă stabilită cu certitudine.
Deși zona nu este cunoscută ca fiind un focar major al violenței organizate, autoritățile recunosc prezența unor activități ilegale, printre care contrabanda cu combustibil – fenomen denumit local „huachicoleo” – care aduce profituri uriase grupărilor criminale.
Acest incident are loc pe fondul unei campanii naționale amplue împotriva traficului de fentanil, condusă de administrația președintelui Claudia Sheinbaum. Violența dintre carteluri a escaladat semnificativ în ultimii ani, după ce guvernul mexican a intensificat lupta împotriva acestora cu ajutorul armatei, începând cu anul 2006. Mii de oameni au fost uciși sau au dispărut în acest conflict continuu.
Doar în ultimele luni, alte două incidente sângeroase au zguduit țara: în iunie, 20 de cadavre – dintre care patru decapitate – au fost descoperite în statul Sinaloa, iar în luna mai, șapte tineri au murit într-un schimb de focuri în Guanajuato, în timpul unei sărbători religioase.