Un șofer aflat în stare avansată de ebrietate a fost oprit de poliția germană după ce a condus cu peste 220 km pe oră pe autostrada A67, în apropiere de Frankfurt. Conform informațiilor oferite de autorități, bărbul a înregistrat un nivel de alcoolemie de 4,16 la mie, depășind semnificativ limita legală de 0,5 la mie permisă în Germania.
Alertată de un martor care a observat mașina circulând cu viteză excesivă, poliția a intervenit rapid și a reușit să oprească vehiculul, înmatriculat în străinătate. În timpul controlului rutier, echipajul a constat că șoferul prezenta simptome grave de intoxicație alcoolică. În plus, un pasager din mașină a înregistrat o alcoolemie atât de ridicată încât aparatul de testare nu a putut afișa o valoare exactă, întrucât aceasta depășea 5 la mie – un nivel considerat potențial letal.
Permisul de conducere al șoferului a fost retras imediat. Conform legislației germane, conducerea sub influența alcoolului reprezintă o infracțiune penală atunci când alcoolemia depășește 1,1 la mie. Niveluri extreme, precum cele înregistrate în acest caz, pot duce la pierderea reflexelor, stare de comă sau chiar deces.
Specialiștii în siguranță rutieră avertizează că o alcoolemie peste 4 la mille crește dramatic riscul de accidente grave, iar valori care depășesc 5 la mie sunt, de regulă, fatale.