Ministrul Educației a semnat un contract de finanțare în valoare de peste 207 de milioane de lei destinat unui proiect care vizează combaterea analfabetismului funcțional în învățământul preuniversitar. Inițiativa, denumită „Mecanism de intervenție pentru alfabetizare funcțională”, va fi implementată pe o perioadă de patru ani, începând din octombrie 2025.
Proiectul se adresează cel puțin 15.000 de elevi din 176 de unități de învățământ primar și gimnazial, selectate la nivel național. De asemenea, programul include formarea a peste 37.500 de cadre didactice, care vor beneficia de activități de dezvoltare profesională în domeniul alfabetizării funcționale.
Scopul principal este îmbunătățirea competențelor elevilor în domenii esențiale precum lectura, matematica, științele, educația civică și cea digitală. Vor fi elaborate standarde și instrumente de evaluare, iar mecanismul de intervenție va fi testat în vederea extinderii ulterioare la nivel național.
Implementarea va fi realizată în parteneriat cu Institutul de Științe ale Educației și cu casele corpului didactic din județele Alba, Argeș, Dolj, Ilfov și Suceava. Finanțarea provine din Programul Educație și Ocupare 2021–2027.