Deși mulți cred că ridurile apar doar din cauza factorilor genetici sau a expunerii prelungite la soare, o nouă cercetare aduce în prim plan un mecanism fizic precis, care explică acest proces. Specialiștii de la Universitatea Binghamton au reușit, pentru prima dată, să demonstreze experimental cum pielea, odată cu înaintarea în vârstă, se întinde și se contractă, ducând la apariția ridurilor.
Studiul, realizat pe mostre de piele umană de la persoane cu vârste cuprinse între 16 și 91 de ani, a evidențiat că pielea îmbătrânită are o tendință sporită de a se contracta într-o direcție atunci când este întinsă în alta. Acest fenomen este asemănător cu uzura unui material care, după ani de utilizare, își pierde din elasticitate și grosime.
Un exemplu simplu care ilustrează acest proces este comportamentul unei jucării din plastic moale: atunci când este întinsă pe orizontală, ea se subțiază și se micșorează pe verticală. La fel se întâmplă și cu pielea. Pe măsură ce îmbătrânim, contracția devine mai pronunțată, iar pielea începe să se încrețească, formând ridurile.
Cercetătorii au folosit un dispozitiv special pentru a simula forțele la care pielea este supusă în mod natural. S-a observat că, odată cu vârsta, stratul exterior al pielii devine mai rigid, în timp cel interior se înmoaie, iar rețeaua de colagen se subțiază. Aceste modificări fac ca pielea să fie mai predispusă la deformări și, implicit, la formarea ridurilor.
În plus, studiul a arătat că pielea își pierde treptat din volum prin eliminarea lichidelor, ceea ce amplifică și mai mult efectul ridurilor. Acest aspect, combinat cu modificările structurale, oferă o explicație mai completă a procesului de îmbătrânire cutanată.
Expunerea prelungită la soare poate accelera acest proces, având un efect similar cu îmbătrânirea naturală. Persoanele care petrec mult timp în aer liber sunt mai expuse riscului de a dezvolta o piele mai încrețită decât cele care activează în spații închise.
Cercetarea, care va fi publicată în Journal of the Mechanical Behavior of Biomedical Materials, deschide noi perspective în înțelegerea îmbătrânirii pielii și poate contribui la dezvoltarea unor tratamente mai eficiente împotriva ridurilor.