Spania a înregistrat cel mai sever val de căldură din istorie

Valul de caniculă care a bântuit Spania timp de 16 zile în august a fost cel mai intens de când se țin evidențe meteorologice în această țară. Temperaturile au depășit cu 4,6 grade Celsius media obișnuită pentru astfel de fenomene, stabilind un nou record negativ.

Datele preliminare indică faptul că acest episod a fost și mai extrem decât cel din iulie 2022, când abaterea termică a fost de 4,5 grade. Din 1975 până în prezent, Spania a contabilizat 77 de valuri de caniculă, iar șase dintre ele au prezentat anomalii de peste 4 grade. Semnificativ, cinci dintre acestea au avut loc după anul 2019, ceea ce sugerează o intensificare a fenomenului.

Perioada cuprinsă între 8 și 17 august a fost cea mai fierbinte înregistrată cel puțin din 1950. Conform estimărilor Institutului de Sănătate Carlos III, undeva la 1.149 de decese ar putea fi legate de acest val de căldură. Sistemul de monitorizare a mortalitții analizează variațiile zilnice față de media istorică, integrand factori meteorologici. Deși nu se poate stabili o relație de cauzalitate absolută, cifrele oferă cea mai apropiată evaluare a impactului asupra sănătății populației.

În luna iulie, canicula a fost asociată cu aproximativ 1.600 de decese. Pe lângă consecințele asupra sănătății, temperaturile extreme au alimentat incendiile forestiere care au devorat peste 400.000 de hectare în Spania și Portugalia și au provocat opt victime.