Tezaur antic descoperit la Histria: peste 40 de monede și podoabe din epoca romană

Un tezaur format din peste 40 de monede și mai multe podoabe din metale prețioase a fost descoperit în situl arheologic Histria, în cadrul unei locuințe distruse de un incendiu în perioada romană. Artefactele, care includ inscripții, vase ceramice și obiecte din bronz, fier, sticlă și piatră, au fost găsite în sectorul Poarta Mare – Turnul Mare.

Specialiștii apreciază că obiectele de valoare erau păstrate într-o casetă de lemn, care s-a contopit sub efectul flăcărilor, păstrând forma acesteia. Locuința, aparținând unei familii importante din secolele II-III d.Hr., avea pavaje din calcar și pereți pictați, semn al prosperității. Descoperirile oferă informații valoroase despre viața în cetatea Histria în timpul Principatului roman.

Monedele și podoabele vor fi incluse în categoria Tezaur a patrimoniului cultural național. Acestea au fost transferate la laboratorul de restaurare al Muzeului Național de Istorie, unde vor fi supuse unor investigații și tratamente de conservare în vederea expunerii publice.

Cercetările arheologice la Histria, inițiate încă din 1914, continuă și astăzi sub coordonarea Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” din București, în parteneriat cu mai multe instituții de învățământ și muzeale. Echipa Muzeului Național de Istorie activează în acest sit din anul 2000, contribuind la descoperiri semnificative din epoci istorice diverse.