Spital italian obligat să plătească 1,5 milioane de euro unei familii după tragedia unui nou-născut

Un spital din Pavia, Italia, a fost condamnat să plătească despăgubiri totale de 1,5 milioane de euro unei familii al cărei copil a suferit leziuni permanente în urma unui tragic incident petrecut la scurt timp după naștere. Decizia a fost luată după șapte ani de procedură judiciară.

În iunie 2018, o femeie care tocmai născuse și-a adormit în timp ce își ținea bebelușul la piept, strivindu-l involuntar. Personalul medical nu a intervenit la timp, iar nou-născutul a intrat în stop cardiac. Deși copilul a supraviețuit, a rămas cu sechele severe: encefalopatie hipoxic-ischemică, paralizie cerebrală infantilă, incapacitate de a înghiți și crize epileptice permanente.

Tribunalul a stabilit că spitalul este responsabil pentru tragedie, întrucât mama nu a fost monitorizată corespunzător și nu a fost instruită cu privire la pozițiile sigure pentru alăptare. Instanța a apreciat că unitatea sanitara este vinovată în proporție de 50%. Pe lângă suma acordată copilului, părinții, fratele și bunicii vor primi și ei despăgubiri pentru suferința îndurată.