Un turist de naționalitate britanică, în vârstă de 70 de ani, a încetat din viață sâmbătă pe un traseu montan din zona Bucegilor. Potrivit informațiilor preliminare, turistul a suferit un stop cardio-respirator. Echipele de salvare au intervenit rapid, dar toate încercările de resuscitare au fost în zadar.
Serviciile de urgență au fost alertate printr-un apel la 112 și au ajuns la locul faptei în câteva minute. Au fost aplicate manevre de resuscitare și a fost utilizat defibrilatorul, însă fără rezultat. De asemenea, a fost solicitat sprijinul unui elicopter din Brașov, care a sosit în aproximativ 25 de minute. Echipajul medical de la bord a preluat procedurile, dar, din păcate, acestea nu au avut succes.
Trupul neînsuflețit va fi transportat pe jos de către salvamontiști până la cabana Piatra Arsă, de unde va fi preluat de reprezentanții Institutului de Medicină Legală.